Sa facem o agenda. In primul rand, "blogul" incepe sa devina plictisitor, adica blogerii st plicticosi. Doar faze expirate, mici poze haioase sau "interesante", filmulete proaste, vrajeli de mana a treia, proiecte penibile si flatulente pline de miez cultural. Sa pun linkuri sa fie mai clar, se face cineva ca nu intelege despre ce e vorba?
Trebuie sa fac ceva, asa ca ma apuc sa caut prin bloburile voastre si sa gasesc o victima. O sa sterg cu ea pe jos, si'o sa'i scuip pe mormant, o sa ne distram.
Vom continua cu muzicile.
Vom incerca un fel de amuzament, a-la-La (laaaa!) (crescendo) Bruyere, cu-cara(cha)ctere. Primul va fi taranul camuflat. Se'ntelege, cu adresa.
Desigur, muzichie. Aici chiar st in mare verva, am noutati, fineturi, va fac cultura, ma dau la ceva bluzane, hip-hop, va spun, cu umor de omor despre Lenti Chiriac si "GOTHIIIIIIC" (a se citi co ochii, dar gutural), paralele, cover-uri, etc.
Vom avea si ceva profunzimi, e vara si mai scapa si asa ceva (mult uitat pe-pereti, si mai ales la) - lenea si transpiratia... inspiratia... filozofatia.
Ceai.
Mancare.
Stadioane.
Apăi despre sezonul fluturilor si despre o mai mare frica.
Vom fi "sensibili pana la oribili" cu tango, adica o sa va rup gura, dar, pana la tango, trebuie sa ne amintim.
Imi amintesc ca intr-o seara aveam putin sa adorm, si, in loc sa dorm, sa visez ceva minunat de genul asta m-am gandit ca putina violenta, putina isterie n-ar strica pe acest blog. Ceva cruzime chiar. Cum zicea un personaj de pe undeva din Puskin, "insa cruzimea/Mai slaba vad ca e decat blandetea/Si sufletu-i e chinuit de groaza...", adica, zic eu, e vorba de sensibilitati, de o doza de-degenerare. Sa fim deci, degenerati, si sa bagam o faza usoara, de amor, caci, de data asta, despre asta este vorba. Sa vedem daca ne iese, asea... in graba.
Ceea ce urmeaza este dedicat cuiva caruia i-am gresit ingrozitor, de fapt, vi-l dedic tuturor celor ce ati fost alaturi de mine desi sunt un nenorocit, ultimul om dupe planeta, pecinginea vietii voastre. Ca sa vedeti ca, totusi, sunt un baiat de milioane. Te rog, prietene, Iarta-ma! (tot albumul, in primul rand Dex2000 si... Orice-ar fi!)
Se cere doar sa ma exprim...
Ea vine. Ei (doi) sunt la terasa. El se face ca nu o vede ("uite-o pe..." "taci in plm!"). Ea ii vede, se indreapta spre masa lor, el isi aprinde repede o tigara, ea ii saluta.
"DU-TE SI CANTA LA ALTA MASA!!!" Ea spune ceva, nu stim ce, pleaca, se aseaza la o masa libera. Da un telefon. Dupa doua beri vine cineva. (Baietii beau repede. Asta o mentionam pentru a-i distrage de la tensiunea momentului, ii gratulam pentru a-i relaxa putin.) Un papagal, ar spune ei. La inceput baietii discuta intre ei, se simt nervosi dar vor sa para relaxati.
La masa cealalta, buna-dispozitie. Se rade tare, iritant. Ea rade din tot sufletul, un ras orgasmic. Nervos poate. Dupa o vreme baietii incep sa-i priveasca insistent. Discutia si lipsa de interes fata de ceea ce se intampla in jur au disparut. Ea se face ca nu vede ca este fixata. Rade din ce in ce mai tare.
"Ma duc."
"Noroc bun prietene. Vad ca va simteti bine. Draga, nu mi-l prezinti si mie pe prietenul tau? Scuza-ma, nu doresc sa-ti fac o imagine proasta, sa nu cumva sa creada ca nu ai maniere! Nu, domnule, domnisoara este deasupra oricarei banuieli! Eu sunt un magar sa o pun intr-o asemenea situatie... Cocalar nenorocit."
"Te rog, X, nu face o scena, pleaca!"
"Dar... draga, nu vreau sa plec, mi-a fost atat de dor de tine!" (o apuca tare de par, ii da capul pe spate, o linge pe gat si o strange cu dreapta de buca stanga)
Papagalul face un gest vag, da sa se se ridice, sa spuna ceva.
X il ia prieteneste de umar, ii zambeste inspaimantator. Se uita in ochii lui.
"Te rog sa ai grija de sor-mea!"
Chelner, o sticla de vin aicea, si una la mine!
Mi-a facut placere, va las singuri, poate ca v-am deranjat fara sa-mi dau seama..."
Se intoarce la masa lui.
Ceilalti doi mai stau cinci minute si pleaca. X si Y raman cu ale lor.
(ceea ce se intampla in vietile celor patru mai incolo este, deja, neinteresant)
Etichete: fomfleuri, la sentiment
La inceput am zis "inca o piesa pentru femei nostalgice dupa interbelic" (stiti, genul acela care coolte fiind trebuie obligatoriu sa se simta interbelice, de parca aia ar fi singura perioada, genul acela cu figuri intelectuale, care in interbelic s-ar fi tanguit dupa fin du siecle ca contra a perioadei lor, iar acum sunt melancolice gandindu-se la ambele), apoi m-a rupt bucata asta, fotografiaza perfect un moment de-ale mele. Tot albumul suna a standard, este fara cusur. Poate fi ascultata in orice context legat de o stare cool (nu in sensul original), nu exagereaza in nici un sens. Madeleine Peyroux a devenit vocea mea preferata de jazz (eu nu ascult jazz cantat, nu imi plac de loc performantele vocale) pentru ca este incantator de naturala. Usor nostalgica si romantioasa. Are ceva din Billie Holiday, dar Billie nu imi place. Ar fi pe gustul unor foste prietene cu care ma simteam mandru sa merg pe strada. Poate de-aia imi place, imi aminteste de ele, ca un vanticel usor, racoritor, neinsemnat.
