din preaplin

nu prea am ce sa va fac, trebuie sa v'o dau pe'asta...

pe 1 februarie 1951 s'a intimplat o kestie foarte tare: in canton, mississippi, s'a nascut un copil in zodia varsatorului. s'au uitat la el si i'au zis sonny landreth.
dupa un stagiu scurt in statul cu fluviu' al de huckleberiifinn l'au dus in louisiana. la cajuni acolo.

mai tirziu, pe la virsta cind voi astia mai mici terminati facultatile de 3ani, domnul landreth a luat chitara in mina. ce a facut cu ea e mai complicat ashea... sa zicem insa ca e cel mai mare chitarist si cu totul deosebit de restu'. sweet baby, te ia de cap!

pina alaltaieri a scos 8 albume, a avut foarte multe colaborari cu foarte multi mahari care ii erau fani. foarte multe stiluri si miliarde de corzi. penultimul album de studio s'a'ntimplat acu 5 ani. si dupe'aia au venit doua liveuri de'au intors prafu cu susu'n jos pe boxele mele.

sa trecem la ziua de 20 mai 2008. 11 piese. from the reach. adica sonny s'a coborit printre citiva din admiratorii lui si'a scris pt fiecare cite o piesa. nene si'au cintat! si'au luat fenderele si gibsoanele si pianele si vocile si tot si'au venit la sonny uitindu'se cu ochii mari plini de respect, pretuire si umilinta urmatorii: eric clapton, mark knopfler, dr. john, jimmy buffett, vince gill, robben ford si eric johnson.

i'a invatat sonny pe toti cum se face un album cu feat'uri. adica te gindesti tu asa ce stie fiecare si scrii cite o piesa in care sa poata si amaritu' sa se exprime. adica esti sefu lui si'i zici ce sa faca, pentru ca tu stii iar nu el.
acuma faza e ca trebuie sa ai si tu cea mai tare sectie ritmica dupe planeta daca esti asa o valoare, iar ea sa ii contina pe david ranson pa bas si pe mike burch la toba.

ce mai vreti? sa va zic de stiluri si nuante?! poate vreti una dupe ceafa, gata va mai dau 2 piese si'un sut in cur! culcarea! program de somn



blue tarp blues - sonny landreth feat. mark knopfler
when I still had you - sonny landreth feat. eric clapton
the milky way home - sonny landreth feat. eric johnson
howlin' moon - feat. dr. john & jimmy buffet
blue angel - sonny landreth feat. robben ford & vince gill
Überesso - sonny landreth
universe - sonny landreth, from the reach, landfall records
gattastoplarevedere

no story

acest post se dedica unor oameni de culoarea alba a cacatului. din pacate trebuie sa ne si murdarim.

unii danseaza pe bluzuri. jalnic.
altii cred ca cel mai mare bluesman e stevie ray. jalnic.
st insa cei se cred negri. specimene ca icoana bluesului ardelenesc - ag weinberger sau promotorul bluesului in blogosfera - gavagai, tarani cabotini care vorbesc si scriu ca niste negri din delta filiashilor (ya'll know wha't'i'msayn'nigro, donchu?!!! mmmmmmmmmmHMMMMMMM!!!!).
sau nicolae cocarlea, negru'negrilor, care tine la radacini, vrea sa tina totu'n casa, vrea sa lupte forever pentru drepturile culturale ale fratilor lui oprimati de'acolo de pe plantatii, si ii renega pe ratacitii de jigodie ca john lee hooker (acest "magar batrin") pentru ca "au vindut bluesul albilor".
they' keepin' it real.

voi ce parere aveti despre ei? iou zic printre altele ca sint foarte prosti. ba habar n'aveti ce'i aia!

vorbeam despre blues sper, si voi pune acuma ceva chitari foaaaarte rautacioase. ceea ce urmeaza numesc eu mean guitar, absolut degeaba. pentru ca aici e degeaba, fara real.

blind willie johnson - if I had my way I'd tear the building down (ah!)
blind blake - diddie wa diddie (el nu stie ce'i aia da'i zice gavagai)
tommy johnson - cool drink of water blues (el si'a vindut sufletu, nu robert de'l stiti voi)
mississippi fred mcdowell - everybody's down on me



n'o sa va zic eu cum sta treaba

Muzica House

Muzica house. Son House...

Blues

Am gasit cea mai tare poezie a tuturor timpurilor. Ascultam radio, nush' cum se facu (am descoperit o emisiune de blues pe CityFm, vinerea de la 9jumate), si deodata aud bucata asta, o canta un domn foarte profund, dupe cate se poate vedea in cele ce urmeaza. Profunzimea atinge cote maxime, poetul, un bluesman urban proterozoic oricum, Chicago ceva (din pacate nush cine e, voi ascultati alceva, pe mudi - ), prin muzica si vers, se identifica cu Fiinta. Atinge Unul prin explorarea Multiplului, cumarveni. Ceea ce ne urez si domniilor noastre. Eu ma apuc din nou sa ascult blues, si sa sufar de nesimtire. Hai noroc!

...I've been thinkin',

And i've been drinkin',

I've been drinkin',

And I've been thinkin', about what you did to me

The more I think, the more I drink,

And the more I drink, the more I think

About what you did to me!

I can't stop drinkin, I can't stop thinkin

About what you did to me...

Ce mi'ai facuuuut?!!!

Same old story

Am tot incercat, de-a lungul timpului kumarveni, sa scriu mereu altfel, m-am jucat, mai degajat, incrancenat sau indurerat, am schimbat mereu registrul etc. Am incercat sa ma schimb si pe mine. Am ajuns intr-un punct in care totul pare altfel, nu mai merge cum statea, cred ca ma plafonez, etc. Este cazul sa ma opresc, respectiv sa plec.

Asa ca: blogul ia o pauza, iar eu plec, plec departe. O sa ma duc, pentru inceput, la mare. Voi pleca seara, si in cap voi avea Rory Gallagher (RG 1971). Cerul va fi innorat, eventual fulgere in zare. Daca voi pleca cu autostopul voi sta, obligatoriu, prabusit in spate, cu Rory (I fall apart), cu chitara lui a la Jimi. Daca voi pleca cu vreun prieten, cu masina, voi sta lungit in fata si voi schimba cd-urile, voi fuma, vom povesti. Daca tren, culoar, casti in urechi. Ma voi gandi la obsesiile mele. Eventual voi da un sms, doua...

Voi ajunge noaptea. Ma voi gandi la dimineata ce ma asteapta. Ma voi intinde apoi undeva. Voi mai canta o piesa de-ale lui Rory (Wave myself goodbye), si apoi voi mai da un sms (For the last time). A doua zi, de data asta, va fi, chiar altceva.

Noaptebuna.

Landscape

Reverend Horton Heat, muzica de film, USA, psycho a la Tarantino, dementa cu aroma de oua ochiuri si clatite. Dementa dulce, fitil de loc subtil, totul curge natural, degenerarea este si ea sanatoasa. Foarte american, vezi? Te manifesti bestial in camera ta, atunci cand sunt parintii la munca, esti deosebit cand esti singur!

Violenta, atunci cand se produce, este foarte energica, paroxismul este un semn al sangelui bine intretinut si o consecinta a peisajului, poate, la un moment dat devenit banal, a interactiunilor cliseu, este declicul atat de necesar pentru pastrarea sanatatii mentale. Boala este un artificiu, este inteligenta are amplitudine si imi place.

Exista momente triste, baby a plecat si tot din casa ea mi-a luat, acum e cu noul ei baiat... Dar momentele triste sunt atat de idilice, atat de melodioase, si tot cu miros de oua ochiuri si de gogosi. Sangele: ketchup-ul din hotdog. bagi o bere si te imbeti (nimic special), bagi o marijuana si te inveselesti (nimic nou de cand cu hipiotii), bagi peyote, ciupercute si intri in contact cu stramosul cu pielea rosie.

Obsesiile sunt putine, tin de nevoia de iertare, sunt necesare pentru evolutie. Sunt amuzante si viguroase. Decadentismul american consta in a sta prabusit in fotoliu cu bratele pline de hamburgeri, inghetata, bere, scrum cazand pe mocheta, o pereche de bermude si atat, Gilette si Colgate, ganduri homosexuale, excursii pana la supermarket si discutii banale cu socrul care te uraste finca stai in casa lui si nu lucrezi dar te sustine finca i-a zis fie-sa ca-ntr-o zi iti vei duce la indeplinire planul (chiar il vei implini!) si nu vei mai avea un card ne-alimentat. Adica, in a fi dude, DUUUDE!

Dar mai faci o cursa cu camionul, il mai intrebi pe socru cum muncea el la vremea lui, mai discuti la telefon cu tac'tu care-i un ratat din celalalt colt al tarii si trece.

No Big Fun

S-a facut cald afara si am vazut ca avem hipioti. Trebuie sa uit cumva de asta, pentru ca nu e cea mai buna perioada sa ma enervez, adica nu prea-mi vine. Incerc sa ma relaxez, dar, dupe cum se va vedea, nu reusesc.
Bag jazz. Aparent inofensiv, nu? Unii asculta jazz si se linistesc, stau calmi asa, degusta un vin, il miros mult, sunt snobi. Sunt prosti si ii pun pe hitlistul meu.

Compar Live la Fillmore East din '70 cu Dark Magus (Live la Carnegie Hall) din '74, ca sa prestez intelectual. Miles Davis ma ajuta. Set-ul e complet schimbat, oamenii sunt cu totul altii (de la "numele" din '70 la alti mari meseriasi) . Miles pare sa aiba o problema. Sa vedem in cele ce urmeaza cum o va rezolva.

Miles pare lipsit de energie, nu se mai poate manifesta malefic atat de izbitor, nu mai are un impact care sa te striveasca. Este inunecat, si, fiind Miles Davis se joaca cu chestia asta. Albumul scoala parul de pe tine, si ma gandesc cu groaza (asa cum fac de fiecare cand ascult Miles) ca daca as fi vazut vreodata un concert cu el as fi fost pierdut forever.

Miles se joaca cu ritmuri, cu mintea ta, cu o orga electronica, cu bandul, cu trompeta, cu lumea, cu muzica. Se joaca superb si pare ca totul converge catre anihilare. Miles uraste, si uraste din ce in ce mai tare iar fuziunea este declansata de resorturi din ce in ce mai subtile. Este inspaimantator, este o metoda anti-hippie de nu se poate! Pe Miles nu ai cum sa il iubesti. El este cel care-ti intra fortat in cap si te face vraiste, te schimba definitiv, si nu il mai uiti niciodata.

La putin dupa concertul asta din '74 (ooo, dar sa nu credeti ca 70u' e prost! nu, e genial, si tehnic mai bun, dreak, jack dejonette, holland care rupe contrabasu'n doo, shorter, corea si moreira. doar ca asta din '74 are 3 kitari si Miles e pus pe analhilare. adica ne bate la cur cu ranga) Miles s-a internat pentru dezintoxicare. Miles nu mai avea cum sa creasca de prin '55, pentru ca atunci a ajuns sa stie tot, dar s-a tot schimbat.

Miles chiar traia ceva.