Cinetica sublunara si ataraxie intre Carpati. Observatii din realitatea imediata

Daca tot asteptam toamna, sa citim ceva din februarie.

Vǎ poftesc noaptea în bâlciul Bucureştilor sǎ dansǎm! (Vom pǎstra din definiţia datǎ dansului în Dicţionarul G

Grove al muzicii şi muzicienilor funcţia de descǎrcare a celor mai simple nevoi emoţionale, o funcţie deopotrivǎ personalǎ şi socialǎ. Aspectele artistice şi filosofice îşi au locul în cǎrţi.)

Aflându-ne în România, cel mai probabil este sǎ nimerim la discoteca cea mai tare, cu cele mai tari manele pe care industria autohtonǎ ni le serveşte cu maximǎ promptitudine nouǎ, cocalarilor şi prinţeselor.

Parantezǎ: s-a vorbit mult în presǎ, ca voce a societǎţii de consum, despre fenomenul manelizǎrii, despre pericolele aduse de subculturǎ, despre imperativul stopǎrii acestora, s-au fǎcut procese inutile în care acuzaţii ori lipseau, ori erau apǎraţi de avocaţi incompetenţi şi condamnaţi de judecǎtori parţiali. S-a trecut apoi la muşamalizare. Televiziunea şi celelalte medii sunt acum curate, prezintǎ rar, în momente cu maximǎ audienţǎ acest gen de manifestare - paranghelia. Ceva pare nelalocul lui, nu credeţi? Nu conteazǎ, din moment ce cultural stǎm bine, iar Marius Moga poate sǎ scoatǎ capul la aer şi sǎ vândǎ un numǎr respectabil de unitǎţi. Dar sǎ închidem aceastǎ parantezǎ, cǎ poate ne piere cheful.

În discotecile de care vorbeam se trece peste bolile societǎţii, acolo se întâmplǎ societatea. Manelele se consumǎ cu aviditate (de peste zece ani) şi ne vom simţi bine consumându-ne vinul cu cola, atâta timp cât suntem de-ai casei. Dacǎ intrǎm accidental şi nu ne cunoaştem cu nimeni, vom fi strǎini, dubioşi, iar dacǎ nu vom fugi destul de repede, vom fi striviţi. Însǎ vom avea momente de maximǎ siguranţǎ, liniştiţi în fotolii, în armonie cu televizoarele noastre primind veşti despre oameni ca noi, la ştirile de la ora 5.

Fenomenul manelizǎrii nu este nicidecum dâmboviţean, unul analog care-mi vine imediat în minte este inflaţia tecno brega de pe piaţa brazilianǎ. Furǎciunea şi remixul, lipsa calitǎţii, voluptatea kitsch'ului şi a ieftinǎtǎţii sunt nevoi internaţionale ce pulseazǎ ca însǎşi viaţa. Cum ar spune Herzog din junglǎ, trǎim o creştere neîncetatǎ şi dezordonatǎ, bǎltim de reproducere.

Necunoscând pe nimeni bazat, fugim şi noi destul de repede, iar nu dupǎ mult timp şi spaţiu ajungem la clubul de house, unde producţiile domnului Moga ne încântǎ urechile, ne îmbatǎ simţurile şi ne aruncǎ în braţele fericirii dionisiace. Cu un pahar de whiskey-redbull în mânǎ, avem de toate: baie de spumǎ, lumini, lasere şi animatoare sexoase peste tot. Aici vom dansa cot la cot cu celebritǎţile şi mondenitǎţile, vom trece subtil de la dolcecabana la dolce&gabbana. Muzele (muzicǎ, dans, poezie - mousikē) ne vor vrǎji, ne vor învǎlui în mrejele lor şi nu vom mai scǎpa, nu vom mai vrea asta.

Poate cǎ însǎ nu ne-am calificat în ochii bodyguarzilor de la intrare şi nu am reuşit sǎ intrǎm. Sǎ nu plângem prea mult, sǎ privim partea bunǎ: cǎlǎtoria noastrǎ este departe de a se fi sfârşit!

Cine nu apreciazǎ un hit? Mai ales dacǎ este din categoria oldies but goldies! Categoria muzicalǎ în cauzǎ s-a definit în termenii dansului odatǎ de mult, prin apariţia filmului Saturday night fever sa zicem. Bucureştiul este de multe ori, în multe inimi, un oraş al nostalgiei. Într-o perioadǎ istoricǎ în care se face muzica de cea mai mare calitate de pânǎ acum, într-un moment de graţie în care avem şi calitate şi cantitate, opţiunea axiologică pe care o facem este sǎ preamǎrim trecutul (stiu ca nunumai noi). Pentru cǎ o piesǎ este bunǎ şi dansabilǎ doar dacǎ am auzit-o de cel puţin 4 ori, precum ascultatul se face în timp (un fapt ce ţine de resorturile intime ale muzicii), ne vom îndrepta spre trecut. Nimeni nu ne va deturna de la calea noastrǎ! Digeii vor pune pentru noi acelaşi pleilist de fiecare datǎ şi se vor distra pe seama noastrǎ. Vor admira dansul nostru la fel, pe aceleaşi piese, în fiecare searǎ. Vor intui cǎ au pǎtruns adâncurile psihologice ale naturii umane şi vor profita de gradul de cunoştinţe la care au ajuns.

Vom bea bere gârlǎ, ne vom etala cele mai faine mi fainefşcǎri, vom fi tineri şi exuberanţi. Vom sǎri în sus şi-n jos, vom chiui din toţi rǎrunchii, vom zburda prin Tina Turner şi Bon Jovi şi Metallica şi U2 şi Boney M şi Pulp şi Prodigy şi Paraziţii şi Depeche Mode ca şi cum ar fi una, ca şi cum noi am fi una cu muzica la maxim, cu basul la maxim din boxele bârâitoare.

Vom pleca sleiţi şi spǎlaţi pe creier într-un mod plǎcut, un pic trişti însǎ cǎ abia sâmbâta viitoare ne vom intoarce la viaţǎ împreunǎ cu colegii nostri de la corporaţie, în fiecare week-end cu ei... Vom mai avea mici bucurii când vom ieşi o zi în timpul sǎptǎmânii împreunǎ cu colegii din alte corporaţii la cursurile de dans, de preferat latino. Vom profita la maxim de prea puţinul timp dintre zilele de muncǎ sǎ executǎm sincron şi precis mişcǎrile îndelung exersate la curs.

Suntem, poate rebeli. Elevi, studenţi sau neşcolarizaţi, vom aprecia întotdeauna o distracţie sǎnǎtoasǎ pe cea mai bunǎ muzicǎ din 80 pânǎ azi, însǎ suntem fǎcuţi din alt aluat. Suntem deosebiţi, nu suntem nici cocalari, nici babalâci. Noi vrem sǎ ascultǎm muzica noastrǎ! Aceasta (nota autorului) se trage din blues şi este o formǎ de rock&roll. Dacǎ preferǎm metalul ne vom urî cu punkiştii dar vom fi împreunǎ impotriva maneliştilor. Nu conteazǎ cât de lung ai parul ci conteazǎ ce şi cât gândeşti! Vom merge în cluburile noastre unde vom sta zi şi noapte, vom bea bere şi vodka la comun şi vom dansa pogo (un dans pe care Sid Vicious, printre alţii, susţinea ca l-a inventat prin 1976).

Ajungem la ultima categorie pe care o considerǎm relevantǎ: hype’ul (hipsterisme, cele caror acest blog le este dedicat). Acesta se împarte în douǎ specii: electro şi ceea ce vom denumi alternativ. (Intrǎm în ape tulburi). Dezvoltarea lor la sud de Carpaţi a început acum 4-5 ani. Odatǎ cu avântul internetului şi al publicitǎţii porţile mimesisului s-au deschis şi complexitatea bine ancoratǎ în epocǎ a inflorit. Releasurile zilei de mâine au devenit regula în modǎ, Bucureştiul a devenit un oraş la est de Londra., pe axa cu Amsterdam, Berlin, Paris şi, bineînţeles, NY & LA.

Lasam bicicleta la intrare. Dansatorii de electro coabiteazǎ civilizat cu alternativii, existǎ între ei respect şi preţuire; suntem, doar, purtǎtorii inteligenţei superioare. Intuim trenduri, suntem deopotrivǎ exponenţi ai culturii, artei şi civilizaţiei. Consumǎm şi producem calitate superioarǎ. Cunoaştem trecutul şi îl reinstituim, reinventǎm, cu reverenţǎ. Dansǎm cool, pe beaturile lumii, transcendem temporalitatea. Tot ceea ce ascultǎm este la fel (de bun) pentru noi. Cluburile noastre aratǎ bine, sunǎ bine, se prezintǎ bine, se promoveazǎ bine, se vând bine.

Mediul nostru înconjurǎtor este alcǎtuit din visuals, stencils, instalaţii: concept. Mult concept, de cele mai multe ori – social: fie la librǎrie, muzeu, centru cultural strǎin sau club. Ne vom dansa pe dubstep, post-rock, dnb, garage, uk garage, trip hop, lo fi, ska, idm, new age, post-punk, power-pop, dancehall, drone, glitch, alt-country, indie, soft-core, etc etc.

Suntem o gaşcǎ, suntem individualitǎţi: avem idiosincrazii, iar când suntem împreunǎ relaţionǎm,, socializǎm. Pe scena live ni se prezintǎ azi tot ce s-a vǎzut anul trecut la marile festivaluri de pe axǎ, se primesc sponsorizǎri, industria este emergentǎ.

Cu siguranţǎ cǎ mai sunt, ca in orice capitalǎ respectabilǎ, stiluri de pomenit, oameni de vǎzut, muzici de dansat însǎ nu dorim a fi exhaustivi. Cât să te zbânţui într-o singurǎ noapte? Dimineaţa vine repede şi cǎlǎtoria noastrǎ se apropie de final. Dupǎ aşa ceva nu iţi vine, ba chiar nu vrei sǎ tragi concluzii. Acestea se trag pe timp de trezie.

the higsons - put the punk back into funk (parts I & II) (Death Disco- Songs From Under The Dance Floor 1978-1984, EMI 2004)

PALNIA ŞI SAXOFONUL. ABSURDITAŢI TEHNIC CONTROLATE CU GRÜMMER ŞI TED MILTON

Eram, ca deobicei, la o masă în cel mai tare club din lume – Control. Bag şi muzici acolo marţea, deci să vă fie clar. Îmi tratam tracul cu beri şi votci. Să clarific. Eram în Bucureşti, un oraş din România, capitala chiar. România este o ţară la mii de kilometri de Anglia, ţara lui Ted Milton. Ted Milton este la milioane de kilometri de noi toţi. Ted Milton poetul, saxofonistul, vocalul, păpuşarul, trebuia să cânte în seara aia de aprilie cu Blurt, trupa lui de 30 de ani. Pogo Jazz Noir aşa descria afişul cântarea. Când a ajuns la club pentru proba de sunet era foarte atent la cutia cu saxofonul pe care i-o căra cineva. Peste 10 minute stateam cu el faţă în faţă şi îl mutam de la o masă la alta pentru că nu-mi vedeam întrebările. L-am speriat că publicul român e slăbuţ, pentru că aşa era până în seara aia, când s-a eliberat în sfârşit prin urlete şi dans şi aplauze, acolo în sala de concert plină de la Control Am râs mult cu Ted, dar simţeam că de fapt nu e nimic de râs la omul asta foarte carismatic. Concertul a fost lung şi demenţial ca forţă şi muzică şi tot (toba şi chitara au rupt!), la sfârşit am fost epuizat. La o bere şi o poezie scrisă gagică-mii pe spatele afişului Ted mi-a zis că publicul a fost excepţional. Am fost trist când a plecat pe scări în sus spre hotel. Trist a fost şi Florin, unul din patronii clubului, care ne aduce toate nebuniile de muzici sub nas. Uite ce zicea a doua zi: “După ce în urmă cu nu multe ore a făcut lumea să urle la Control, cea mai tristă imagine pe care am vazut-o în ultimii ani a fost Ted Milton, the Ted Milton, pe scara unui vagon de clasa a 2-a, în rapidul de Istanbul, înghesuit de melteni cu sarsanale, strângandu-şi cu o oarecare nelinişte saxofonul în braţe. O imagine ca asta te face să-ţi pui din nou, deşi ştii bine că nu e cazul, întrebări legate de industria muzicală şi de condiţia umană. They never built a train to fit the genius.” În numărul viitor vom sta la alte poveşti, în acelaşi club, cu Legendary Pink Dots.

blurt - the body that they fit to built the car (toeblock, 12'', 1987)

VS: Înainte să ajungeţi în Bucureşti site-ul Chestionabil a organizat un concurs cu premii invitaţii şi trebuia să raspunzi la ce ar face reclamă unul dintre videoclipurile voastre mai vechi. Întrebarea mea este : do you like Country Life butter?

TM : Îmi place untul. Te referi la reclama lui Johnny Rotten? Mi se pare că e cam pe lângă. Nu cred că era necesar să facă asta.

Aici s-a zis now punk’s really dead!, dar eu nu cred că e cazul.

Nu, nu, nu, nici eu nu cred, dar este clar că Rotten are nevoie de bani şi de ceva mai mult.

Întotdeauna vrea mai mult.

Ce pot să zic, e una chiar mai rea facută de Iggy Pop pentru asigurări de viaţă (sau maşină), erau peste tot… Iggy Pop care poza comercial să vândă o asigurare. Aşa că nu ştiu, dacă cineva ar veni la mine şi mi-ar zice «uite 100000 de euro, promovezi asta!», probabil că aş face-o şi eu. [râde] Dar ce ziceau oamenii că ar trebui să vindem?

Chestii pe lângă subiect. Una era unt, alta era un poem deci n-am înţeles despre ce era vorba de fapt, aparate de masaj…

Masaj! Foarte mişto!

De ce te retragi?

Nu mă retrag.

Aşa zice afişul, nu eu. E marketing?

[râde] Nu, afişul zice Blurt’s Last Last Tour – Part Two Continued! Asta zice! Dacă va continua după seara asta nu ştiu, dar n-aş zice retragere, nu, însă întotdeauna e un semn de întrebare la mijloc. Asta e prima oara când cântăm în România.

Ştiu că aţi venit din Croaţia.

Da, am avut nişte drumuri foarte lungi în acest turneu, am făcut vreo 5000 de kilometri în trei săptămâni.

Cum a fost? Unde-aţi avut public tare, peste tot?

A fost fenomenal ! Variabila este întotdeauna efortul depus de promoter în promovarea show-ului. Deci nu s-a pus niciodată problema audienţei ci a dedicaţiei promoterului, spre exemplu noaptea trecută în Zagreb am văzut afişe mari în tot oraşul şi bineînţeles că sala a fost plină de tineret care făcea ca toţi dracii.

Trebuie să te avertizez că publicul de aici e destul de rece pâna intră în atmosferă.

Sunt surprins să aud asta pentru că am ascultat muzică populară românească şi este foarte pasională.

Da, mulţimile adoră muzica asta, dar în acelasi timp avem şi public pentru Blurt dar…

Nu se mişcă atât de uşor. Nu fac ca toţi dracii. Hai c-o să vedem.

Să sperăm că o sa se facă ca toţi dracii. Eu unul sigur o să fac.

Ţi-e frică de Lemmy Kilminster ?

Să-mi fie frică de ce? Ce-i Lemmy? A! Motorhead! E fenomenal, l-am văzut o singură dată [cântă à la Lemmy] THE ACE OF SPADES!!! Era la festival la Sziget acum patru sau cinci ani. Am văzut doar piesa asta, atât ştiu. A, şi a fost roadie-ul lui Hendrix, nu? Pare un personaj.

Ai bea cu el?

Cu cea mai mare plăcere!

Cu cine ai mai bea?

Cu oricine, dacă face cinste !

Am auzit că te-au contactat cei de la Led Zeppelin să-l înlocuieşti pe Robert Plant.

N-am auzit de aşa ceva. E amuzant însă. Oricum am văzut un film cu un concert foarte tare al lor la Royal Albert Hall, cândva în secolul trecut. Nu sunt un mare fan, dar…

Aşadar l-ai înlocui ?

Să-mi consult avocatul [râde]. Oricum e foarte forţos şi pare s-o ducă bine, nu cred că e pe moarte sau ceva de genul…

Nu, dar cum ai zis, e secolul trecut.

Pentru mine secolul ăsta, secolul trecut, nu ştiu despre ce e vorba, adică dacă eşti chinez sau evreu ai oricum un cu totul alt calendar, aşa că îmi par fără rost împărţirile astea. Toţi oamenii ăia care săreau de la etaj şi îşi dădeau foc, atunci când am trecut în secolul 21 [la cumpăna dintre milenii] mi s-au părut nişte labe triste. N-am înţeles de ce făceau asta. Par genul de oameni care se agită pe orice subiect le zici să se agite. Cum e acum faza cu Barack în America. Cel mai mare căcat din toate timpurile. Toţi americanii ăia care fac “YEAAAAH! YEAAAAH! Şi nu cred că s-a schimbat absolut nimic.

Da, şi la noi la fel… Cum te întelegi cu producătorii de muzică?

N-am avut niciodată producător. Poate că avem nevoie, nu ştiu. Am făcut tot ce există în manual în stilul DIY - do it yourself mereu, dar în principiu nu aş refuza să lucrez cu un producer, dar ar depinde de cine e şi cu cine a lucrat înainte. Nu cred că n-am putea face ceva mai bun sau mai interesant dar probabil că acum 20 de ani i-aş fi zis fuck off, I’ll do it my way, dar acum sunt mai deschis la sugestii.

Aici ne învaţă în şcoală ca un artist devine mare abia după ce moare, că cel mai mare poet al nostru a devenit cel mai mare pentru că a murit. Ce părere ai?

Cred că e mai uşor să transformi persoana, opera într-o marfă, într-un produs dacă a murit. Nu mai ai pe nimeni care să-ţi zică «stai ca nu e aşa» sau care să tragă un pârţ sau ceva, poţi cosmetiza toată povestea şi s-o vinzi ca pe margarină, aşa că da, tendinţa e clară.

Aşa vă învata şi în Anglia ?

Oamenii nu învaţă nimic la scoală în Anglia afară de cum să se înjunghie unii pe alţii şi să-şi ascută cuţitele. «Cum a fost azi la şcoală, Johnny? Păi ne-au dus să ne luăm cuţite, mami!»

De-asta este Britania GREAT!

Da, înjunghiem pe oricine pe la spate înainte să mişte [râde].

E istorie.

Da, o istorie în desfăşurare.

E o poveste care zice că Don Cherry te-a văzut cântand şi ţi-a zis că-i aminteşti de zilele în care cânta cu Ornette Coleman, e pe bune ?

Da! L-am chemat pe Don în turneul lui Ian Dury pentru că noi eram toţi înebuniţi după Ornette. Când a fost scris Sex & Drugs & Rock & Roll au luat o linie de bas de Charlie Haden (tan-ta-na-ta-nan-tam-aam; sex-&drugs-&rock-&roll etc) dintr-o piesă Ornette Coleman & Charlie Haden Quartet, aşa că l-am chemat pe Don Cherry în turneu şi mi-a zis că Blurt îi aminteşte de zilele de început cu Ornette. Am fost foarte încântat pentru că sunt un mare fan al lui Ornette - este… fenomenal!

Îţi schimbă orientarea metafizică în spaţiu.

Te fute la creieri.

Ştiu o poveste despre saxofon în Cuba. Când armata revoluţionară a lui Castro a preluat puterea în Havana, le-au spus americanilor care aveau cazinouri şi locante că le închid afacerile dacă nu scot saxofonul din orchestre, considerându-l element decadent şi imperialist.

Pe bune? La fel şi Hitler, a declarat saxofonul ilegal pentru că făcea parte din muzica sexual degenerată a omului negru. E şi o nuvelă cehă despre asta, dar n-am auzit niciodată de faza din Cuba. Mă amuză toate poveştile despre Guevara, ce puţoi.

O, da! A şi executat nişte saxofonişti!

Nu! I-a împuşcat?! Da?! [aplauze furtunoase] Băiat bun! Cu mâna lui?

Nu, cineva a facut-o în locul lui.

Nu trebuia să fi cântat şi bisul [râde]. Shut the fuck up! E o faza cu Coltrane care îi zice lui Miles Davis [vorbeşte cu accent de Harlem] «Miles, omule, ştii, mă iau cu cântatul, şi cânt, şi cânt, şi nu ştiu cum să ajung la un final, cum să mă opresc!» Şi Miles îi zice: «îl scoţi din gură» [râde]. Dar Che avea o metodă mult mai bună: Shoot the fucker! minunată poveste, mi-a făcut ziua!

Din scriitorii români, pe Urmuz îl ştii?

Nu, doar pe Ionesco.

Urmuz a scris înainte de Ionesco. S-a împuşcat în cap.

Ca Maiakovski. Ce era cu el?

Era funcţionar la primărie şi în timpul liber scria. În anii 20, unul din primii scriitori absurzi. Şi oricum Ionesco era francez.

Scrie-mi şi mie URMUZ aici, te rog. Sună cumva cunoscut…

liarliar&stutz.grunge@ctrl.alt.jumbo

pentru ca fiind precum o varza, strange fruit e greu de inghitit, vom servi pe feliute.

martea ce vine va puneti pe voi blugii levis taiati in genunchi, camasa cu patratele & baschetii si va faceti la control unde se intimpla SEARA GRUNGE. cu mine si cu liarliar (from fakehotnews) invitat special.

la inceput, adica pe la 7 cind oricum nu vine nimeni, voi proiecta my degeneration (1990) cu niste gagici grunge.

apoi vom asculta tot felul de mortaciuni (multumim doamnei heroina) de prin seattle si imprejurimi, mai pop sau mai sub pop, vom fi speciali sensibili suparati, asa cum se purta prin 90.

mudhoney - here comes sickness (mudhoney, sub pop, 1989)

irish clichÉ

azi e sfintu' patrick, ziua irlandei, ziua vorbesteirlandeza, ziuabeaguinness, ziuatrifoiului, ziuaimbracateinverde etc. drept pentru care o sa faca unii o petrecere la fintina la arhitectura si o sa pise fintina respectiva apa verde in inaltul cerului albastru crepuscular, o sa se cinte, si tot taranu' o sa se bucure! daca o sa fie si ceva irlandeji p'acolo o sa fuga repede in irish pub sa bea si sa asculte haus.

in alta ordine de idei, veniti in control unde strange fruit da fata cu cotitura irish: PROMOTIE LA GUINNESS, proiectie scurtmetraje Éire (de la 19:00), apoi muzici IRA plus alte melodii pacifiste irish (balanganeala de mare angajament adicatelea), visuals cu rugby & toate cele (in spate).

sa bem ca porcii (de irlandezi)!

strange fruit marti 3 februarie

asta seara bagam o noua editie de strange fruit la control cu mine. si cu vici, care o sa bage visuals (subiect cu care nu am nimic in comun, desigur). avem si un afis nou, care desigur ca va va atrage pe canapele din spate. se vor asculta multe noutati.

m'am gindit ca atunci cind incepe champions league sa bagam visuals in direct. in curind vom avea martea si concerte si tot felul de evenimente artisticoide, asa cum ii sta bine unui club respectabil.

ideea e sa facem o kestie misto si sa tina. adica nu pentru bizoni

printre altele:

nightingales - I am grimaldi (insult to injury, klangbad, 2009)
romanianmyth (mircea l popa) - folk wedding (folk language, net-lab, 2009)

lectie

hai incerc sa va invat ceva. nu totul vine de aici. va mai trebuie exeprienta, educatie si mai ales bungust. atentie la detalii (va ajuta dl zoom)

si sa fiti vs. doar atit!

chestioneershertz

as dori sa semnalez prezenta unui blog care m'a numit etc
si daca veni vorba de soup, adevarul este ca am baut prima bere cind eram mic de tot. si adevarul adevarat, daca e sa fim foarte rigurosi, asa cum imi place, este ca am baut doua beri in acea clipa:
SCHNUFF, SCHNAPPS!



chestionabill: vs = nazi soup blog-> IF soup = bere THEN t0 = 2BERI -> SCHNUFFFFFFFFFYOU!