Cinetica sublunara si ataraxie intre Carpati. Observatii din realitatea imediata

Daca tot asteptam toamna, sa citim ceva din februarie.

Vǎ poftesc noaptea în bâlciul Bucureştilor sǎ dansǎm! (Vom pǎstra din definiţia datǎ dansului în Dicţionarul G

Grove al muzicii şi muzicienilor funcţia de descǎrcare a celor mai simple nevoi emoţionale, o funcţie deopotrivǎ personalǎ şi socialǎ. Aspectele artistice şi filosofice îşi au locul în cǎrţi.)

Aflându-ne în România, cel mai probabil este sǎ nimerim la discoteca cea mai tare, cu cele mai tari manele pe care industria autohtonǎ ni le serveşte cu maximǎ promptitudine nouǎ, cocalarilor şi prinţeselor.

Parantezǎ: s-a vorbit mult în presǎ, ca voce a societǎţii de consum, despre fenomenul manelizǎrii, despre pericolele aduse de subculturǎ, despre imperativul stopǎrii acestora, s-au fǎcut procese inutile în care acuzaţii ori lipseau, ori erau apǎraţi de avocaţi incompetenţi şi condamnaţi de judecǎtori parţiali. S-a trecut apoi la muşamalizare. Televiziunea şi celelalte medii sunt acum curate, prezintǎ rar, în momente cu maximǎ audienţǎ acest gen de manifestare - paranghelia. Ceva pare nelalocul lui, nu credeţi? Nu conteazǎ, din moment ce cultural stǎm bine, iar Marius Moga poate sǎ scoatǎ capul la aer şi sǎ vândǎ un numǎr respectabil de unitǎţi. Dar sǎ închidem aceastǎ parantezǎ, cǎ poate ne piere cheful.

În discotecile de care vorbeam se trece peste bolile societǎţii, acolo se întâmplǎ societatea. Manelele se consumǎ cu aviditate (de peste zece ani) şi ne vom simţi bine consumându-ne vinul cu cola, atâta timp cât suntem de-ai casei. Dacǎ intrǎm accidental şi nu ne cunoaştem cu nimeni, vom fi strǎini, dubioşi, iar dacǎ nu vom fugi destul de repede, vom fi striviţi. Însǎ vom avea momente de maximǎ siguranţǎ, liniştiţi în fotolii, în armonie cu televizoarele noastre primind veşti despre oameni ca noi, la ştirile de la ora 5.

Fenomenul manelizǎrii nu este nicidecum dâmboviţean, unul analog care-mi vine imediat în minte este inflaţia tecno brega de pe piaţa brazilianǎ. Furǎciunea şi remixul, lipsa calitǎţii, voluptatea kitsch'ului şi a ieftinǎtǎţii sunt nevoi internaţionale ce pulseazǎ ca însǎşi viaţa. Cum ar spune Herzog din junglǎ, trǎim o creştere neîncetatǎ şi dezordonatǎ, bǎltim de reproducere.

Necunoscând pe nimeni bazat, fugim şi noi destul de repede, iar nu dupǎ mult timp şi spaţiu ajungem la clubul de house, unde producţiile domnului Moga ne încântǎ urechile, ne îmbatǎ simţurile şi ne aruncǎ în braţele fericirii dionisiace. Cu un pahar de whiskey-redbull în mânǎ, avem de toate: baie de spumǎ, lumini, lasere şi animatoare sexoase peste tot. Aici vom dansa cot la cot cu celebritǎţile şi mondenitǎţile, vom trece subtil de la dolcecabana la dolce&gabbana. Muzele (muzicǎ, dans, poezie - mousikē) ne vor vrǎji, ne vor învǎlui în mrejele lor şi nu vom mai scǎpa, nu vom mai vrea asta.

Poate cǎ însǎ nu ne-am calificat în ochii bodyguarzilor de la intrare şi nu am reuşit sǎ intrǎm. Sǎ nu plângem prea mult, sǎ privim partea bunǎ: cǎlǎtoria noastrǎ este departe de a se fi sfârşit!

Cine nu apreciazǎ un hit? Mai ales dacǎ este din categoria oldies but goldies! Categoria muzicalǎ în cauzǎ s-a definit în termenii dansului odatǎ de mult, prin apariţia filmului Saturday night fever sa zicem. Bucureştiul este de multe ori, în multe inimi, un oraş al nostalgiei. Într-o perioadǎ istoricǎ în care se face muzica de cea mai mare calitate de pânǎ acum, într-un moment de graţie în care avem şi calitate şi cantitate, opţiunea axiologică pe care o facem este sǎ preamǎrim trecutul (stiu ca nunumai noi). Pentru cǎ o piesǎ este bunǎ şi dansabilǎ doar dacǎ am auzit-o de cel puţin 4 ori, precum ascultatul se face în timp (un fapt ce ţine de resorturile intime ale muzicii), ne vom îndrepta spre trecut. Nimeni nu ne va deturna de la calea noastrǎ! Digeii vor pune pentru noi acelaşi pleilist de fiecare datǎ şi se vor distra pe seama noastrǎ. Vor admira dansul nostru la fel, pe aceleaşi piese, în fiecare searǎ. Vor intui cǎ au pǎtruns adâncurile psihologice ale naturii umane şi vor profita de gradul de cunoştinţe la care au ajuns.

Vom bea bere gârlǎ, ne vom etala cele mai faine mi fainefşcǎri, vom fi tineri şi exuberanţi. Vom sǎri în sus şi-n jos, vom chiui din toţi rǎrunchii, vom zburda prin Tina Turner şi Bon Jovi şi Metallica şi U2 şi Boney M şi Pulp şi Prodigy şi Paraziţii şi Depeche Mode ca şi cum ar fi una, ca şi cum noi am fi una cu muzica la maxim, cu basul la maxim din boxele bârâitoare.

Vom pleca sleiţi şi spǎlaţi pe creier într-un mod plǎcut, un pic trişti însǎ cǎ abia sâmbâta viitoare ne vom intoarce la viaţǎ împreunǎ cu colegii nostri de la corporaţie, în fiecare week-end cu ei... Vom mai avea mici bucurii când vom ieşi o zi în timpul sǎptǎmânii împreunǎ cu colegii din alte corporaţii la cursurile de dans, de preferat latino. Vom profita la maxim de prea puţinul timp dintre zilele de muncǎ sǎ executǎm sincron şi precis mişcǎrile îndelung exersate la curs.

Suntem, poate rebeli. Elevi, studenţi sau neşcolarizaţi, vom aprecia întotdeauna o distracţie sǎnǎtoasǎ pe cea mai bunǎ muzicǎ din 80 pânǎ azi, însǎ suntem fǎcuţi din alt aluat. Suntem deosebiţi, nu suntem nici cocalari, nici babalâci. Noi vrem sǎ ascultǎm muzica noastrǎ! Aceasta (nota autorului) se trage din blues şi este o formǎ de rock&roll. Dacǎ preferǎm metalul ne vom urî cu punkiştii dar vom fi împreunǎ impotriva maneliştilor. Nu conteazǎ cât de lung ai parul ci conteazǎ ce şi cât gândeşti! Vom merge în cluburile noastre unde vom sta zi şi noapte, vom bea bere şi vodka la comun şi vom dansa pogo (un dans pe care Sid Vicious, printre alţii, susţinea ca l-a inventat prin 1976).

Ajungem la ultima categorie pe care o considerǎm relevantǎ: hype’ul (hipsterisme, cele caror acest blog le este dedicat). Acesta se împarte în douǎ specii: electro şi ceea ce vom denumi alternativ. (Intrǎm în ape tulburi). Dezvoltarea lor la sud de Carpaţi a început acum 4-5 ani. Odatǎ cu avântul internetului şi al publicitǎţii porţile mimesisului s-au deschis şi complexitatea bine ancoratǎ în epocǎ a inflorit. Releasurile zilei de mâine au devenit regula în modǎ, Bucureştiul a devenit un oraş la est de Londra., pe axa cu Amsterdam, Berlin, Paris şi, bineînţeles, NY & LA.

Lasam bicicleta la intrare. Dansatorii de electro coabiteazǎ civilizat cu alternativii, existǎ între ei respect şi preţuire; suntem, doar, purtǎtorii inteligenţei superioare. Intuim trenduri, suntem deopotrivǎ exponenţi ai culturii, artei şi civilizaţiei. Consumǎm şi producem calitate superioarǎ. Cunoaştem trecutul şi îl reinstituim, reinventǎm, cu reverenţǎ. Dansǎm cool, pe beaturile lumii, transcendem temporalitatea. Tot ceea ce ascultǎm este la fel (de bun) pentru noi. Cluburile noastre aratǎ bine, sunǎ bine, se prezintǎ bine, se promoveazǎ bine, se vând bine.

Mediul nostru înconjurǎtor este alcǎtuit din visuals, stencils, instalaţii: concept. Mult concept, de cele mai multe ori – social: fie la librǎrie, muzeu, centru cultural strǎin sau club. Ne vom dansa pe dubstep, post-rock, dnb, garage, uk garage, trip hop, lo fi, ska, idm, new age, post-punk, power-pop, dancehall, drone, glitch, alt-country, indie, soft-core, etc etc.

Suntem o gaşcǎ, suntem individualitǎţi: avem idiosincrazii, iar când suntem împreunǎ relaţionǎm,, socializǎm. Pe scena live ni se prezintǎ azi tot ce s-a vǎzut anul trecut la marile festivaluri de pe axǎ, se primesc sponsorizǎri, industria este emergentǎ.

Cu siguranţǎ cǎ mai sunt, ca in orice capitalǎ respectabilǎ, stiluri de pomenit, oameni de vǎzut, muzici de dansat însǎ nu dorim a fi exhaustivi. Cât să te zbânţui într-o singurǎ noapte? Dimineaţa vine repede şi cǎlǎtoria noastrǎ se apropie de final. Dupǎ aşa ceva nu iţi vine, ba chiar nu vrei sǎ tragi concluzii. Acestea se trag pe timp de trezie.

the higsons - put the punk back into funk (parts I & II) (Death Disco- Songs From Under The Dance Floor 1978-1984, EMI 2004)