No Big Fun
S-a facut cald afara si am vazut ca avem hipioti. Trebuie sa uit cumva de asta, pentru ca nu e cea mai buna perioada sa ma enervez, adica nu prea-mi vine. Incerc sa ma relaxez, dar, dupe cum se va vedea, nu reusesc.
Bag jazz. Aparent inofensiv, nu? Unii asculta jazz si se linistesc, stau calmi asa, degusta un vin, il miros mult, sunt snobi. Sunt prosti si ii pun pe hitlistul meu.
Compar Live la Fillmore East din '70 cu Dark Magus (Live la Carnegie Hall) din '74, ca sa prestez intelectual. Miles Davis ma ajuta. Set-ul e complet schimbat, oamenii sunt cu totul altii (de la "numele" din '70 la alti mari meseriasi) . Miles pare sa aiba o problema. Sa vedem in cele ce urmeaza cum o va rezolva.
Miles pare lipsit de energie, nu se mai poate manifesta malefic atat de izbitor, nu mai are un impact care sa te striveasca. Este inunecat, si, fiind Miles Davis se joaca cu chestia asta. Albumul scoala parul de pe tine, si ma gandesc cu groaza (asa cum fac de fiecare cand ascult Miles) ca daca as fi vazut vreodata un concert cu el as fi fost pierdut forever.
Miles se joaca cu ritmuri, cu mintea ta, cu o orga electronica, cu bandul, cu trompeta, cu lumea, cu muzica. Se joaca superb si pare ca totul converge catre anihilare. Miles uraste, si uraste din ce in ce mai tare iar fuziunea este declansata de resorturi din ce in ce mai subtile. Este inspaimantator, este o metoda anti-hippie de nu se poate! Pe Miles nu ai cum sa il iubesti. El este cel care-ti intra fortat in cap si te face vraiste, te schimba definitiv, si nu il mai uiti niciodata.
La putin dupa concertul asta din '74 (ooo, dar sa nu credeti ca 70u' e prost! nu, e genial, si tehnic mai bun, dreak, jack dejonette, holland care rupe contrabasu'n doo, shorter, corea si moreira. doar ca asta din '74 are 3 kitari si Miles e pus pe analhilare. adica ne bate la cur cu ranga) Miles s-a internat pentru dezintoxicare. Miles nu mai avea cum sa creasca de prin '55, pentru ca atunci a ajuns sa stie tot, dar s-a tot schimbat.
Miles chiar traia ceva.
Bag jazz. Aparent inofensiv, nu? Unii asculta jazz si se linistesc, stau calmi asa, degusta un vin, il miros mult, sunt snobi. Sunt prosti si ii pun pe hitlistul meu.
Compar Live la Fillmore East din '70 cu Dark Magus (Live la Carnegie Hall) din '74, ca sa prestez intelectual. Miles Davis ma ajuta. Set-ul e complet schimbat, oamenii sunt cu totul altii (de la "numele" din '70 la alti mari meseriasi) . Miles pare sa aiba o problema. Sa vedem in cele ce urmeaza cum o va rezolva.
Miles pare lipsit de energie, nu se mai poate manifesta malefic atat de izbitor, nu mai are un impact care sa te striveasca. Este inunecat, si, fiind Miles Davis se joaca cu chestia asta. Albumul scoala parul de pe tine, si ma gandesc cu groaza (asa cum fac de fiecare cand ascult Miles) ca daca as fi vazut vreodata un concert cu el as fi fost pierdut forever.
Miles se joaca cu ritmuri, cu mintea ta, cu o orga electronica, cu bandul, cu trompeta, cu lumea, cu muzica. Se joaca superb si pare ca totul converge catre anihilare. Miles uraste, si uraste din ce in ce mai tare iar fuziunea este declansata de resorturi din ce in ce mai subtile. Este inspaimantator, este o metoda anti-hippie de nu se poate! Pe Miles nu ai cum sa il iubesti. El este cel care-ti intra fortat in cap si te face vraiste, te schimba definitiv, si nu il mai uiti niciodata.
La putin dupa concertul asta din '74 (ooo, dar sa nu credeti ca 70u' e prost! nu, e genial, si tehnic mai bun, dreak, jack dejonette, holland care rupe contrabasu'n doo, shorter, corea si moreira. doar ca asta din '74 are 3 kitari si Miles e pus pe analhilare. adica ne bate la cur cu ranga) Miles s-a internat pentru dezintoxicare. Miles nu mai avea cum sa creasca de prin '55, pentru ca atunci a ajuns sa stie tot, dar s-a tot schimbat.
Miles chiar traia ceva.
publicat de hippiekiller la
7:50 p.m.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire