Jmekerii Pentru Femei

E nashpa...

Sunt foarte prost-distrus...dispus...nedispus. Antidispus, nu ante, dar post, deci cu atat mai nasol...

Am citit poezie, zilele trecute, si mi-a placut foarte tare.
Printre altele, si-i fac o nedreptate spunand astfel... Gellu. Poezie jazzificata. "Eram lucios cu armura". Manierism, nu'mi vine exact numele...

Nu prea am kef de nimeni si nimic acum. Vreau sa renuntz la toate'n care's implicat pentru ca toate's de nebagat, de mine, in seama. Nu am nevoie. Insa nu stiu, daca renunt, ce'as putea face deocamdata, plus ca se exercita asupra mea tot felul de presiuni care ma enerveaza. Pot face fata, nu este asta problema, insa simt ca ma risipesc, pentru ca nu'mi plac de fel.

Spatiu neplacut. Pe care nu l'am vrut, dar l'am ales. Pentru altii, pentru mine nu.
Un mare rambleon, taraganare, viate amare. Asa mi se pare...,acum, si as vrea si eu la mare, acolo, unde vrei si tu, sa'mi arda narile si creierul, sa am problema arsitei, sa stiu sigur ca ma pierd fara sansa de scapare, sa vreau sa fac altceva dar sa nu pot, si sa disper, sa urlu, sa zbier (ha-haa), prin discotecasa creada ceilalti ca ma bucur sau ca sunt beat, un cameleonism ciudat. Sa stau la mare cand nu'mi place, sa stau in Bucuresti cand totul pentru mine aici:..tace. da,. nimic nu'mi spune nimic.

Foaaarte prost-distrus.
Falit, dar banii nu conteaza, barbat, fara femeie, fara casa, fara nimic, cu mine, singuratic, Salbatec fara de alegere. pur si simplu, ajuns astfel fara de miscare, fara sau poate'ntr'o continua desperare, suparare patologica, congenital localizata, ereditar translatata si la mine'n mine plasata.
Virus poetic inspirat prin nas din aerul prima-varatec de printemps ajuns prea devreme si sortit sa se stinga cu seara sau...cu prima ninsoare.
Cea mai scurta luna e totdea-una februarie. Si trista, cu martie si toate celelalte, toate's scurte si urate.

Cand sunt cei mai buni covrigii?
Da...covrigi, primavara virusat-gripata, imprejurimile garii, singur, lumina si casele, curvele tigance, carute, puradei, tramvaie scartaietoare , prieteni, undeva departe, nu ma gandesc la ei acum, si amintiri, memorie, icter mecanic, sa te pisi galben si sa ai o culoare pamantie, si ce mai si stranuti, pizda masii de soare, si acum mai e si polenul asta, fertilitate, e timpul sa intru in calduri (mai ales daca mai ascult Natacha Atlas), ce nasol. Nervi.

Mai luam un prostamol (pentru prostie, pentru ca cu astea imanente stam bine's rezistente) si mai privim in gol.
Cald, si sunt rufos, am si fular, si nu's multumit de pantofii cu care's imbracat la picioare, si stropi, jeg, se schimba sangele, poate ca o sa capat si eu. A! nu se da, se schimba.
Trebuie sa fac ceva, multe, dar cum, cu atmosfera asta ciumata, de care lumea nu pare sa fie deranjata, cum de nu se instituie starea de urgenta?
Ar trebui sa se puna stop, insa nu se. Ar trebui sa fiu liber, si atunci as smulge tot de pe mine, si i-as zgaria pe ceilalti, as alerga peste ei, as alerga foarte tare, nu as avea unde sa termin, si as alerga mult, si as ajunge poate, in vara, cind/unde totul este altfel...

Si aceleasi muzici, aceleasi, an de an, altceva nu poti, nu merge, nu intra, poate ca auzi dar nu asculti si tot pe alea le derulezi overandover, smiths, cure, nu stiu, aceleasi an de an.
Si cateodata te apuca frenezii fericiri crize isterice de placere, si nu ai ce'i face, te bucuri ca boul, stai si bei o bere in cismigiu si nu ai stare, ah, ce dracu?
Si inca nu e primavara, dar o simt.
Sunt conectat si eu, la o priza totala, la o boala.