cîr cîr cîrrrrrrr

vad ca am inceput sa bag numai muzici noi. ba chiar muzici ce vor fi noi. incercam sa schimbam placa. deocamdata o luam usor, asa ca nu ma indepartez prea tare. nici de muzici si nici de cronologie. cind o sa am chef o sa mai bag si alte subiecte, o sa fac pe desteptu' si'o sa va zic cum sta treaba si'o sa asezonez productiile cu cine stie ce muzici care mai de care mai timpite si mai degeaba. voi mai face si ceva istorie, dar nu inca.

bagam acuma jeff beck: un ciine batrin si urit si rau. pe linga el, alti chitaristi de la inceputurile rock&roll'ului britanic sint nijte catelusi lacrimosi, inofensivi, post-datati. vorbesc aici de exemplare ca eric clapston sau jimi page. baieti buni altfel... i'am pomenit pe nenii astia pen'ca i'au fost colegi.

jb este atit de tare finca stilul lui de a cinta la chitara nu e nici bb king, nici hendrix, nici nimic. jb incepe usor aseaaaa, si dup'aia incepe sa cîrîie de te iau dracii. cîrrrrcîrrrr cîîîîrrrr cîrcîrcîrcîr... o minune.

dupe yardbirds, putin bba ( beck boggert & appice - a se citi episii) jb a avut o perioada in care au predominat tot felul de colaborari dubioase: labareala. era si perioada perfecta pt asa ceva. cîrcîr'ul nu era la mare pret.

trecem peste si ajungem la ce vreau eu. 2001 si 2003, doua albume (you had it coming si jeff) in care jb rupe. cîirîie cum n'a mai cîrîit niciodata.
si are un sound cum ar trebui toti mucosii sa'si doreasca sa aiba.

sper ca domnul prietenul lui jb, domnul tom jones, sa nu se supere pe mine (recunosc ca l'am crezut intotdeauna un mare taran insa nu credeam ca e asa un animal pina nu l'am vazut intr'un film din seria the blues a lui scorsese si n'am aflat ca si'a asigurat paru' dupe piept) pentru cele ce le'am spus despre nenea care cinta la "instrumentul chitara" in piesele ce urmeaza